Claudia Puiu, președinta Centrului Franco-Român din Bordeaux, a criticat recent, în cadrul unei emisiuni la DC News TV, ideea scutirilor de taxe și impozite pentru banii trimiși în țară de românii din diaspora.

De unde a pornit ideea

Această idee a venit chiar de la premierul Marcel Ciolacu în momentul în care își anunța oficial candidatura pentru cea mai înaltă funcție în stat în cadrul Congresului PSD: „Fiecare cetățean, stabilit legal în străinătate, care se întoarce în țară, să aibă 10 ani scutiri de impozite pentru banii pe care îi aduce înapoi în țară. La fel, orice sumă adusă din afară – investiții, chirii, dividende, orice – să fie scutită de impozit timp de 10 ani”.

Românca a subliniat că veniturile trimise acasă nu reprezintă un venit nou, ci salarii deja impozitate în țările de origine. „Nu este normal să ne numărați banii… ce trimitem acasă nu este un venit. Este salariul nostru care este deja impozitat”, a explicat Puiu, argumentând că o dublă impozitare ar fi lipsită de sens și, pe deasupra, ilegală.

„Așadar, veniturile salariale sunt deja impozitate, iar dacă noi le trimitem în țară, o dublă impozitare nu-și are locul. Știm foarte bine că dubla impozitare s-a pus la punct încă din anii ’60”, a mai spus ea.

Critici față de măsurile fiscale propuse pentru imobile

Puiu a comentat și zvonurile privind o posibilă reducere a impozitelor pentru imobilele cumpărate de românii întorși în țară, sugerând că această măsură este incoerentă. „Majoritatea românilor care au plecat și-au vândut patrimoniul… dacă se vor întoarce și își vor cumpăra ceva, este normal să plătească taxe și impozite obișnuite”, a declarat ea, insistând că nu are rost ca politicienii să încerce să-și facă campanie pe spatele diasporenilor.

Nevoia de stimulente reale pentru diaspora

În loc de măsuri fiscale fără sens, Claudia Puiu a subliniat importanța dezvoltării unor mecanisme care să sprijine reintegrarea diasporei în România, cum ar fi programe de tipul „Start-up Diaspora”.

Ea a evidențiat că astfel de inițiative ar fi esențiale pentru românii care doresc să investească în România, dar care nu au experiența necesară pentru a concura pe piața locală. „Nimeni nu se așteaptă ca atunci când un diasporean vine acasă să i se așeze covorul roșu, dar vorbim despre un stimulent”, a adăugat Puiu, accentuând nevoia unor linii de finanțare speciale.

„Ei vor să investească în România banii pe care îi aduc cu ei, dar să aibă și ei un stimulent. Trebuie să se refacă linia de finanțare specială care să ia în calcul că ei nu au experiența celor din țară”, a conchis românca stabilită în Franța.