Astrologul Daniela Simulescu a oferit noi previziuni în emisiunea sa de la DC News TV. Potrivit acesteia, Mercur în Fecioară ne ajută să fim mai eficienți, mai dornici de organizare și mai cumpătați pe plan financiar.
Previziuni pentru Berbec sau cei cu ascendent în Berbec
Pentru Berbec, ziua de astăzi aduce un test al răbdării și al echilibrului interior. Încearcă să nu te lași afectat de ce se petrece în jurul tău și evită să iei lucrurile personal.
„Încearcă să nu te lași influențat de ceea ce se întâmplă în jurul tău și încearcă să nu iei nimic personal, pentru că, dacă vei face asta, va fi o mare capcană pentru tine”, a spus Daniela Simulescu la DC News TV.
Previziuni pentru Taur sau cei cu ascendent în Taur
Pentru Taur, ziua de astăzi vine cu un avertisment: cuvintele spuse la nervi sau în grabă pot lăsa urme adânci. E important să-ți controlezi emoțiile și să nu te lași dus de val, pentru a evita să rănești pe cineva drag fără intenție.
„Vorbele nu pot fi șterse. Odată spuse, în grabă sau la furie, s-ar putea să-i afecteze foarte mult pe cei din jurul tău, iar tu nu ți-ai dorit asta – doar pentru că n-ai știut să gestionezi anumite stări. Deci, cred că ar fi cazul să stai de vorbă mai mult cu tine”.
Previziuni pentru Gemeni sau cei cu ascendent în Gemeni
Astrele te îndeamnă să-ți impui limite clare, mai ales în ceea ce privește cheltuielile. Dacă simți presiuni din exterior, nu ezita să spui „nu” și să îți protejezi resursele.
„Dacă te simți presat să faci anumite cheltuieli, spune lucrul ăsta. Nu lăsa să treacă ziua fără să pui limite. Dacă nu pui limite, s-ar putea ca pe urmă să-ți fie foarte greu să corectezi greșelile făcute. Cu alte cuvinte, nu te lăsa influențat de nimeni să faci cheltuieli”, a punctat astrologul.