În cadrul emisiunii „Miercurea Neagră” de la DC News TV, jurnalista Diana Tache și analistul politic Bogdan Chirieac au discutat despre alegerile prezidențiale din toamnă, subliniind că bătălia se va da între PSD și un candidat anti-PSD.
Cine va câștiga alegerile? PSD vs. anti-PSD
Deși suveraniștii și-au făcut loc în peisaj, cu nume precum Terheș, Șoșoacă și chiar Gigi Becali (care a dezvăluit recent că vrea să candideze pentru funcția de deputat pe lista AUR), influența acestora pare limitată la parlamentare.
În schimb, miza reală a alegerilor prezidențiale va fi decisă între PSD și forțele anti-PSD, așa cum au concluzionat cei doi invitați.
„Nu există decât două variante: PSD și anti-PSD. Restul de calcule merg pentru turul 1. Iar, apropo de suveraniști, (…) Terheș și-a luat mersul, a rupt cât a putut, Șoșoacă, mai e puțin și-l întrece pe Simion. Lucrurile sunt închise acolo, nu e problemă.
V-am auzit zilele trecute cu teza asta (Gigi Becali vine la AUR – n.r.) și mi se pare o teză corectă. Mișcarea cu Becali e o mișcare care contează, dar va conta în economia parlamentarelor pentru AUR. Nu va conta în turul 2”, a spus jurnalista Diana Tache la DC News TV.
„Deci, admițând că George Simion nu se ceartă cu Gigi Becali, sau invers, până la alegeri, eu mă aștept ca Gigi Becali să-i facă și campanie prezidențială lui George Simion”, a intervenit Bogdan Chirieac.
„Irelevant, bătălia în turul 2, așa trebuie, că așa spune, nu știu, entitatea telefonică, mâna nevăzută, cum mai spuneam eu, cei care au grijă de noi de 20 de ani, cel puțin, bătălia se va da între PSD și anti-PSD”, a continuat Tache.
PNL nu face „absolut nimic” pentru candidatul său
În timpul discuției, Bogdan Chirieac a adus în prim-plan problema lipsei de mobilizare a Partidului Național Liberal în susținerea candidatului său la alegerile prezidențiale.
Deși Nicolae Ciucă și Elena Lasconi sunt figuri centrale în tabăra anti-PSD, analistul politic a subliniat că PNL pare „în vacanță”, fără a depune eforturi semnificative pentru a-și sprijini candidatul.
„Haideți să vedem cine este anti-PSD-ul. Este un domn Nicolae Ciucă și o distinsă doamnă, Elena Lasconi. Vă raportez cu supunere că, în momentul acesta, PNL e tot în vacanță. Deci, nu se adună, sub nicio formă, în afară de a-i face rău lui Nicolae Ciucă cu anunțurile alea puse… cu ciucii, risipiți pe toate drumurile patriei. Deci, Partidul Național Liberal nu face absolut nimic pentru candidatul său”, a spus moderatorul emisiunii.