DCNews Media Group va organiza în data de 29 AUGUST 2024, începând cu ora 11:00, în sistem hibrid, masa rotundă ,,ROMÂNIA ARE NEVOIE DE TINE, IMPLICĂ-TE!’’. Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu realizat cu finanțare din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), proiect care are ca scop identificarea gradului de informare și a interesului diasporei cu privire la posibilitatea de implicare în viața publică a României, pentru întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara granițelor țării. Un alt obiectiv al proiectului este acela de a afla dacă implicarea publică este la momentul actual o valoare manifestată la nivel național sau aceasta trebuie cultivată și încurajată artificial. De asemenea, se urmărește în ce măsură comportamentul participativ al celor din diaspora este influențat de faptul că trăiesc în comunități din țara de reședință care au deja o cultură a implicării.