Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a exprimat nemulțumirea sindicatului față de transferul taxelor sociale de la angajator la angajat, într-o emisiune moderată de Mihai Ciobanu la DC News TV.
„Din punctul nostru de vedere, cel mai bine era să se facă o parte de transfer din taxele sociale plătite integral de salariat către angajator. Cartel Alfa a depus o plângere la Organizația Internațională a Muncii, în baza art. 24 a statutului, de nerespectare a unei convenții ratificate, în mod ironic, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu”, a declarat Hossu în emisiunea Totul despre bani.
Interesul statului ca legea să nu treacă prin Parlament
El a explicat că Guvernul României nu a respectat această convenție în 2018 când a transferat totalitatea taxelor de la angajator la angajat. În plus, de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență în noiembrie 2017, mai multe guverne au blocat parcursul legii prin Parlament. „Noi nu putem ataca la Uniunea Europeană decât un act normativ definitiv”, a subliniat Hossu.
Acest lucru duce la o practică toxică pentru angajatori, care devin victime ale sistemului bancar
Hossu a criticat și practica angajatorilor de a oferi prime lunare pentru a compensa transferul de taxe, ceea ce nu este conform legii, de frica faptului că un salariu mărit nu mai poate fi micșorat niciodată.
„Problema de fond este că salariatul nu poate să fie bancabil cu salariul real. Astfel, acesta nu are un venit sigur care să-i permită să ia un credit bancar mai mare cu o dobândă mai mică”, a explicat el.
Guvernul trebuie să nominalizeze o persoană care să negocieze la Organizația Internațională a Muncii până în noiembrie, a mai adăugat Hossu.
Convenția care nu permite angajatului să dea din buzunar mai mult de 50% pentru serviciile sociale
El a evidențiat și ignorarea de către „experți” a costurilor reale ale pensiilor și asigurărilor sociale. Convenția menționată de Hossu stipulează că din totalitatea cheltuielilor sociale, contribuția angajatului nu poate să fie mai mare de 50%. „Asta înseamnă că ori statul vine și completează restul de 50% din buget, ori se face repartizarea către angajator și, în momentul respectiv, se împart aceste cheltuieli sociale”, a explicat el.
Hossu a subliniat că statul contribuie cu aproximativ 18% în domeniul pensiilor, iar în domeniul asigurărilor de sănătate contribuția este de 68-69%. „Asta ar însemna să vină cu încă 18-19 puncte procentuale, ceea ce ar însemna aproximativ 8 miliarde de lei anual care să vină pentru a scădea contribuția angajatului. Și contribuția la sistemul de pensii ar ajunge la 60 miliarde de lei, ceea ce nu ar putea să facă statul român cu bugetul actual”, a concluzionat Hossu.