Legea privind sancțiunile aplicate de polițiști s-a schimbat, iar subiectul acesta a fost discutat la DC Conducem, emisiune de la DC News TV moderată de Florin Răvdan.
Fostul pilot de raliuri Titi Aur a explicat că este bine ca polițiștii să aibă un instrument prin care să sancționeze fără amendă abaterile minore din trafic.
Exemplu dus la extrem: Cum încalcă zilnic legea Titi Aur
„Eu sunt adeptul ideii că, atunci când sancționezi, trebuie să iei decizia în litera și mai ales în spiritul legii. Să dau un exemplu dus puțin la extrem. Eu locuiesc pe o străduță mică. Dacă traversez strada la vecinul de peste drum, mașina de poliție trebuie să oprească și să mă amendeze conform legii.
De ce? Pentru că n-am traversat nici pe trecerea de pietoni, nici pe la colțul străzii care este la 100 de metri mai încolo. E ciudat ca eu în Corbeanca pe o străduță să ies din curte și să merg 50-70 de metri pe lângă gard, să ocolesc, să vin înapoi alți 50-70 de metri ca să traversez regulamentar. Nici dacă aș fi mai catolic decât Papa nu-mi vine să ocolesc toată străduța. Atunci, în situația asta trebuie interpretat în spiritul legii”, a transmis Titi Aur.
Diferențierea importantă dintre fapte
„Astfel, una este când traversează un cetățean o stradă periculoasă sau un bulevard pe oriunde, atunci chiar trebuie sancționat. Nu poți să traversezi șase benzi pe Kiseleff la fel cum treci pe o străduță într-o localitate mică pe unde nu circulă decât riveranii. Conform legii, strict în litera legii, trebuie să treci fie pe trecerea de pietoni, fie pe colțul străzii”, a adăugat expertul în conducere defensivă.
Legea era bună așa cum era
„Acel avertisment dat de polițist avea un sens foarte bun în multe cazuri. Era în sensul «Vezi că te-am văzut, te-am avertizat, dar nici nu pot să-ți iau banii din buzunar pentru că ai făcut ceva la limită».
De fiecare dată apare o discuție. Depinde de la caz la caz. Eu aș lăsa libertatea de a da avertisment cu excepția cazurilor cu adevărat periculoase”, a conchis acesta.