Ziua de 11 iulie marchează intrarea planetei Venus în semnul Leului, o schimbare astrală care aduce influențe semnificative în domeniile frumuseții, relațiilor și finanțelor.
Astrologul Daniela Simulescu a explicat în cadrul previziunilor astrale zilnice de pe DC News TV cum va afecta această tranziție zodiile Berbec și Vărsător.
Venus în Leu: Energia esteticii și a plăcerilor
Venus este cunoscută pentru influențele sale asupra aspectelor estetice, relațiilor și iubirii.
„Este minunat când vorbim despre Venus. Știți și voi, vorbim despre partea feminină, vorbim despre frumusețe, vorbim despre partea estetică, vorbim foarte mult de zona artistică, vorbim de relații, iubire”, explică Simulescu.
În plus, Venus are o legătură puternică cu plăcerea și banii, influențând modul în care ne raportăm la satisfacțiile vieții.
Simulescu subliniază un aspect important al influenței lui Venus: „Pentru că întotdeauna Venus trece prin stomac, oricât de mult am vrea noi să credem în basme, în povești, în alte comedii romantice, totul pleacă de la stomac și Venus ne învață chestia asta”.
Berbec: O perioadă favorabilă pentru relații și pasiuni
Pentru nativii Berbec, Venus este guvernatoarea casei a VII-a și se deplasează în casa a V-a. Această poziție astrală aduce oportunități semnificative pe plan relațional.
„S-ar putea ca pe plan relațional să ai mai multe șanse în perioada următoare. Șanse să nu te cerți prea mult, șanse să cunoști pe cineva, șanse să te reîndrăgostești de partener”, explică Simulescu.
În plus, Venus în casa a V-a stimulează pasiunile și creativitatea. „Îți readuce anumite pasiuni sau îți aduce altele noi”, a adaugă astrologul.
Aceasta este o perioadă propice pentru a explora noi hobby-uri și interese, beneficiind de influența pozitivă a lui Venus.
Vărsător: Armonie și noi întâlniri pe plan relațional
Pentru Vărsători, sau cei cu ascendentul în Vărsător, Venus se poziționează în casa a VII-a, ceea ce semnalează o perioadă excelentă pentru relații.
„Începe o perioadă foarte bună pentru tot ce înseamnă zona relațională”, afirmă Simulescu. Aceasta poate însemna reconcilierea cu partenerul, redescoperirea iubirii sau întâlnirea unor persoane noi, mai ales în timpul vacanțelor.
„În vacanță vă duceți pe plajă, zâmbiți cuiva, faceți cu ochiul și cine știe pe cine cuceriți acolo”, sugerează astrologul, subliniind potențialul romantic al acestei perioade. Venus în casa a VII-a aduce armonie și susținere în toate relațiile, făcându-le mai plăcute și benefice pentru nativii Vărsător.