Din această emisiune veți afla informații despre volumul de versuri Simplu, de Loreta Popa.
Loreta Popa (n. 1968, București) a absolvit Facultatea de Jurnalism, Universitatea Hyperion, a urmat cursuri de master la CESI, Facultatea de Litere a Universității București, iar actualmente este doctorand în domeniul Teatru și Artele Spectacolului la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. A debutat editorial cu „Scrisori pentru Emaˮ (Editura Semne, 2009). A mai publicat „Povestea Lupului Albastru”, „Scrisori de dragoste – Astăzi, Acum” – 2010 (Editura Mateiaș), „Cântecul culorii” – 2011 (Editura Neverland), „33” – 2015 (Editura TracusArte) și o reeditare a „Scrisorilor pentru Ema” (2017, Editura For You). După 30 de ani de presă culturală, un periplu ca redactor și editor la ziarele Dimineața, Cronica Română, Vocea României, Sport XXI, Național, Jurnalul Național, Revista Cariere, Taifasuri, Evenimentul Zilei și ca redactor-șef al revistei Jurnal Spiritual, din ianuarie 2017 este PR la Muzeul Național al Literaturii Române.
Vă rugăm să ne urmăriți apăsând butonul de like și să distribuiți mai departe dacă vă place emisiunea noastră. Vă mulțumim!
În mod obișnuit, De Ce Citim se transmite în premieră în fiecare sâmbătă de la ora 17, dar există și ediții speciale, difuzate în alte zile ale săptămânii. Se poate accesa:

Site: https://www.dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
https://www.youtube.com/@dcnewsromania