Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (UAUIM) a scos o nouă serie de absolvenți de arhitectură, urbanism sau design interior. Cu acest prilej, am discutat cu tinerii studenți care au susținut sau urmau să susțină examenul de diplomă pentru a afla mai multe despre planurile lor de viitor odată cu absolvirea.
Coordonatorul pe informare și comunicare, arh. Bogdan Guiu, m-a însoțit pe holurile universității, unde am reușit să discutăm cu mai mulți tineri aflați în anul 6 de studii la arhitectură.
Un lucru de știut despre Universitatea „Ion Mincu” din București este că studenții își dau examenul final în fața unor profesori străini, fiindcă diploma oferită la final de studii este una recunoscută la nivel internațional.
În momentul în care am aflat această informație m-am gândit la exodul tinerilor în țările din Occident, însă am fost plăcut surprins să discut cu absolvenți care au promis că vor rămâne în România pentru a pune umărul la clădirea unui viitor mai bun… și la propriu, și la figurat.
În videoclipul atașat se pot urmări integral discuțiile cu studenții și se pot vedea proiectele de diplomă muncite în cel mai serios mod de către aceștia.