Astrologul Daniela Simulescu revine la DC News TV cu emisiunea sa săptămânală în cadrul căreia face previziunile pentru fiecare zodie în parte.
Zona amoroasă, pusă mai pe pauză
„Astăzi avem un trigon între Venus și Saturn, fiind un moment nemaipomenit din a mai frâna din reacțiile noastre în zona amoroasă. De exemplu, dacă astăzi vreți să ieșiți la o întâlnire cu cineva, nu o să mai dați pe din afară de emoții sau nu o să mai exagerați nimic. Sau poate că în procesul de cucerire o să fiți foarte pragmatici.
Pentru cei care sunt într-o relație, de asemenea vă ocupați și de părțile lumești. De exemplu, faceți curățenie, mergeți și la cumpărături, dar vă luați și în brațe. Tot astăzi, Mercur intrat recent în Leu face opoziție cu Pluto. Avem impresia că toată lumea ne manipulează sau vrem noi să-i manevrăm pe cei din jurul nostru”, a transmis Daniela Simulescu la DC News TV.
Balanță sau cei cu ascendentul în Balanță
„Trigonul dintre Venus și Saturn vă ajută foarte mult pe partea emoțională. Vă duceți la șef sau vă apucați de un proiect la locul de muncă și vă dați timp, nu vă mai grăbiți, nu vă mai stresați, nu vă mai frustrați. Aveți răbdare cu voi și, să știți, este important”, a adăugat astrologul.
Săgetător sau cei cu ascendentul în Săgetător
„Astăzi sunteți foarte autoritari la locul de muncă, vă supărați foarte ușor pe cei pe care poate îi considerați mai limitați, poate chiar mai proști să zicem așa. Aveți o atitudine de superioritate astăzi, aveți o atitudine autoritară, voi le știți pe toate. Dar uneori este nevoie de oameni ca voi care să ia decizii în momente grele sau care să se bage în situațiile de criză”, a conchis Simulescu.