Astrologul Daniela Simulescu a explicat în cadrul rubricilor astrale de pe DC News TV ce efecte vor avea asupra noastră retrogradarea lui Saturn în Pești și intrarea lui Lilith în Balanță, ambele evenimente având loc mâine.
Aceste tranzite astrale aduc schimbări semnificative, mai ales pentru cei cu marcaje mutabile, precum Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii și Peștii.
Saturn retrograd în Pești: Provocări pentru semnele mutabile
Retrogradarea lui Saturn în Pești va afecta semnificativ persoanele cu marcaje mutabile.
„Retrogradarea lui Saturn în Pești îi va afecta foarte mult pe cei cu marcaj mutabil. Vorbim, de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. Oricum, viața voastră din martie 2023 a fost puțin dată peste cap”, a explicat Simulescu.
Ea a adăugat că aceste semne zodiacale au trecut prin diverse teste și momente dificile, care au necesitat responsabilitate și asumare.
Această perioadă de retrogradare, care durează până pe 15 noiembrie, va continua să fie marcată de încetiniri și provocări.
„Așteptați-vă și de acum încolo, cât este retrograd Saturn, totul se mișcă așa cu viteza melcului”, a avertizat Simulescu.
Totuși, unele proiecte ar putea să progreseze, dar nu neapărat în direcția dorită, evidențiind diferența dintre fantezie și realitate concretă.
Fecioară: Lilith iese, Saturn retrograd aduce provocări relaționale
Pentru cei din zodia Fecioarei, Lilith părăsește semnul, ceea ce înseamnă că ultimele nouă luni au fost pline de acțiuni neașteptate.
„Sunt ferm convinsă că în ultimele nouă luni ați făcut lucruri la care nu v-ați fi gândit”, a spus Simulescu.
Cu toate acestea, intrarea lui Lilith în casa a II-a nu aduce mari probleme, dar retrogradarea lui Saturn în casa a VII-a vine cu dificultăți relaționale.
„Retrogradarea lui Saturn în casa a șaptea vă poate afecta mai întâi soarele și ascendentul vostru”, a explicat Simulescu. Ea a avertizat că acest tranzit poate aduce persoane cu probleme în viețile lor, care vor necesita ajutor, consumându-vă energia.
„Ce vă recomand eu cu Saturn retrograd în casa a șaptea, nu forțați nicio decizie pe plan relațional” a adăugat astrologul.
Balanță: Lilith îți provoacă nonconformism, Saturn cere sănătate și muncă
Pentru Balanțe și cei cu ascendentul în Balanță, intrarea lui Lilith în semn va aduce un val de nonconformism și decizii șocante.
„Lilith intră în semnul vostru, timp de nouă luni șocați pe toți, luați niște decizii pe plan relațional, pe plan profesional, la care oamenii vor reacționa, vor zice: «pe bune, tu ai făcut asta?»”, a spus Simulescu.
Totuși, retrogradarea lui Saturn în casa a VI-a vine cu avertismente legate de sănătate și muncă.
„Retrogradarea lui Saturn în casa a șasea zice «mai ai grijă și de sănătate, muncește și tu mai mult, n-aștepta să-ți pice din cer, nimic nu se întâmplă așa ușor»”, a conchis ea.
Acest tranzit subliniază importanța efortului personal în atingerea succesului și menținerea unei stări de sănătate bune.