În cadrul emisiunii „Miercurea Neagră” de la DC News TV, jurnalista Diana Tache, analistul politic Bogdan Chirieac și președintele GIP, Mugur Ciuvică, au comentat despre prezența liderilor politici români la meciurile României, dar și despre acestora înainte de alegerile prezidențiale.

Partidă istorică pentru România

Prezidențiabilii ies în evidență în condițiile în care echipa națională de fotbal este aproape de o calificare istorică în faza eliminatorie a EURO 2024. La momentul scrierii acestei știri, toate echipele din Grupa E aveau câte 3 puncte: România, Belgia, Slovacia și Ucraina.

La ora 19:00 se discută meciurile decisive, Slovacia – România și Ucraina – Belgia. Tricolorii au nevoie de un egal și un rezultat preconizat normal în Ucraina – Belgia pentru a avansa în optimile competiției din Germania. Cum șansele sunt mari, tot mai mulți politicieni și-au anunțat prezența la Frankfurt, pe stadionul folosit ca model pentru Arena Națională.

Premierul Ciolacu la Frankfurt

Diana Tache a menționat că premierul Marcel Ciolacu era miercuri dimineața în drum spre Frankfurt pentru a asista la partidă, subliniind că „norocul nostru stă în prezența lui pe stadion”.

„A circulat la economic ca de fiecare dată. Adică e bine că nu stă ca domnul Cioloș la semafor, să se schimbe semaforul de 100 de ori până când trece domnia sa strada, să nu încurce circulația. Domnul Ciolacu este la meci, iar domnul Ciucă nu știu, în slujba țării, ca un ostaș se organizează cumva să facă nimic…”, a transmis Tache.

Percepția publică asupra liderilor politici

Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice (GIP), a abordat subiectul alegerilor prezidențiale, exprimându-și opinia că rezultatul acestora va fi evident cu puțin timp înainte de ziua votului.

„Noi o să știm aici, în România, și cine candidează, dar și cine e 99,99% câștigătorul alegerilor, cu două luni înainte”, a completat Ciuvică.