Prof. univ. dr. Sorin Ivan realizează la DC News TV emisiunea DC Edu, propunându-și să abordeze cele mai arzătoare subiecte ale momentului din învățământul românesc. De această dată, avându-l ca invitat pe prof. Robert Florea, tema emisiunii s-a învârtit în jurul dependenței de tehnologie la persoanele tinere.

Ce efecte are lumea digitală asupra creierului de copil

„Din perspectiva cercetării la nivel neuropsihologic ne confruntăm cu un fenomen încă din anii 2007-2010, apropo de dezechilibrul acesta al utilizării unui instrument foarte vechi, cartea, și utilizarea unui instrument nou, cum ar fi internetul.

Cercetările arată că în condițiile în care nu suntem atenți cu proprii copii până în jurul vârstei de 16 ani în a încerca să diminuăm contactul lor din punct de vedere neurocerebral cu zona digitalului practic este o agresiune a minții lor. Știm foarte bine că, până în jurul vârstei de 16-18 ani, ceea ce creierul asimilează rămâne ca structură cvasipermanentă, asta dacă nu intervin niște abordări radicale în sensul acesta”, a explicat prof. Florea.

„Intervențiile ulterioare devin foarte dificile. După aceea începem să discutăm despre o zonă clinică, adică despre sănătatea mintală”, a adăugat acesta.

Creierul devine leneș

„Cred că din lecturi, din observații, frecventarea intensivă sau exclusivă a tehnologiei subminează dezvoltarea normală a unor procese ale creierului în procesarea informației”, a punctat prof. Sorin Ivan.

„Nu ne putem nega propria natură, fiindcă suntem construiți într-un anume fel. A încerca cumva să ne negăm din punct de vedere antropologic ceea ce suntem este o mare eroare. Nu putem să credem că tehnologia se poate substitui oricărei forme a minții umane, fiindcă ne-am duce într-o mare capcană”, a mai transmis Robert Florea.