Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre rolul președintelui Klaus Iohannis în debandada calendarului alegerilor, dar și despre susținerea pe care o arată liderii politici ai momentului naționalei de fotbal a României.
PNL, răzgândire după scorul bun de la alegeri
„Eu tratez cu mare seriozitate această problemă fiindcă comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost aberantă. Nu s-a mai discutat despre alegerile europarlamentare, știți bine cum am dus campania. Lista comună PSD-PNL la europarlamentare îi privește direct pe domniile lor, în schimb comasarea ne-a privit pe toți.
S-a mers pe ideea clară anunțată pe 3 martie: 15 și 29 septembrie să avem alegeri prezidențiale, 9 decembrie să avem parlamentare. Și-au luat acest angajament. După ce s-a văzut cu sacii în căruță, PNL s-a răzgândit”, a transmis Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN.
Care ar fi rolul lui Klaus Iohannis
„Nu cred că PNL este de vină, cred că președintele Klaus Iohannis este mai degrabă de vină. După eșecul usturător de la NATO, cred că nu vrea să mai existe un președinte ales și dânsul să stea cu inima strânsă la Cotroceni: «Când m-o da afară, cum s-o întâmpla. Nu, să stau eu acolo, să fiu». Acesta cred că este motivul pentru care Iohannis a ieșit să ne explice că alegerile pot fi făcute și în noiembrie, și anul viitor, și să nu se mai facă.
Nu există niciun motiv real ca în momentul în care ai stabilit ceva, 15 – 29 septembrie, să te întorci. Mai spune că stânjenim începerea școlii. Păi mai puțin stânjenești școala pe 15 că nu se face mai nimic în primele zile din anul școlar decât în noiembrie. Brusc, mă bucur că unii lideri politici din România au început să aibă considerațiune pentru școala românească. Până acum nu folosea nimănui”, a adăugat analistul politic.
Politicienii susțin România când se câștigă electorat
„Presupun că și-au luat toți bilete low-cost la 30 de euro să se ducă și ei să stea în tribună. Cred dânșii că e de bonton și-i iubește poporul că sunt în tribune. Mă rog, nu știu ce să zic, eu nefiind microbist nu prea-mi dau seama. Dar țin cu România ca orice român”, a conchis Chirieac.