Roxana Ciocănău Dinescu, Senior Marketing Manager la Betano România, a împărtășit o poveste inedită într-o emisiune marca DC Sport, moderată de Florin Răvdan.

Aceasta a vorbit despre gestionarea trofeului EURO 2024, subliniind lecțiile învățate și provocările întâmpinate în acest proces unic.

Premieră pentru România: Am fost prima țară care a afișat trofeul

România a fost prima țară care a afișat trofeul EURO 2024, eveniment care a venit cu numeroase provocări neașteptate. Roxana Ciocănău Dinescu a explicat:

„Cu siguranță că au fost extrem de multe învățăminte din această experiență, inclusiv cum a fost cu trofeul. Noi am fost prima țară care a adus trofeul în Europa și în companie. A fost ceva ce nu știam să gestionăm pentru că nu am mai experimentat ceva de genul acesta”, transmis ea.

Trofeul și cifrul misterios

„Pot să vă dau un exemplu: a venit cu un cifru pe care nu l-a comunicat nimeni. Eram cu toții la birou dimineața, iar la 7:00 vă garantez că UEFA nu răspunde la telefon. Dar în fine, prin creativitatea românească, am reușit să ajungem prin multe telefoane la oamenii de la vamă care au trebuit să vadă ce este în cutie”, a explicat Roxana despre rezolvarea situației.

„Ulterior, le-am transmis colegilor noștri din toate țările care au găzduit trofeul «Asigurați-vă că aveți cifru din timp, că nu știm dacă o să fie chiar același în momentul în care va veni la voi»”, a conchis managerul de marketing de la Betano.