Toate emisiunile
Ceremonia de final de an școlar a Liceului Laude-Reut
Înregistrarea evenimentului putea fi urmărită pe DC News, DCNewsTV și ȘtiriDiaspora, dar și pe Youtube DC News și pe Facebook DC News, DCNewsTV și ȘtiriDiaspora.
Ceremonia marchează un an plin de realizări remarcabile pentru elevii Liceului Laude-Reut, care s-au distins prin participări la olimpiade școlare, competiții și concursuri, atât școlare cât și extrașcolare, adunând un impresionant număr de 51 de medalii.
În cadrul festivității, va fi oferit premiul de excelență trio-ului de excepție format din Alexandru Antal, Remus Rughiniș și Bogdan Munteanu, cei trei elevi eminenți ai Liceului Laude-Reut care au câștigat Marele Premiu la Innovation Labs Demo Day 2024 cu start-up-ul lor, Pentest Copilot. Acest proiect inovator în domeniul securității cibernetice a primit o investiție de 150.000 de euro de la fondul Early Game Ventures.
Vor fi celebrate, de asemenea, reușitele și proiectele elevilor care au absolvit programele Complexului Educațional Laude-Reut ce i-au propulsat în topul liceelor de elită din Capitală: Cursul de diplomație și relații internaționale, Cursul de media, comunicare și marketing și Cursul de business.
Totodată, vor fi premiați și felicitați toți elevii care și-au demonstrat abilitățile de jurnaliști și comunicatori în cadrul celui mai nou proiect media Laude-Reut, Podcastul “Ce mai zici?”, care a avut invitați de marcă precum Marius Manole, E. S. Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, Sergiu Manea, CEO al BCR, E. S. Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România, Mihai Ghigiu, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului și mulți alții.
Fondat în 1997, Complexul Educațional Laude-Reut este recunoscut astăzi pentru excelența în educație, cu un accent puternic pe multiculturalism și standarde înalte. În prezent, complexul educă peste 600 de elevi printr-o grădiniță cu un curriculum de arte și multimedia, o școală primară, un gimnaziu și un liceu axat pe studii de diplomație și relații internaționale, business, comunicare, media și marketing – o ofertă educațională preuniversitară unică în România. Absolvenții Liceului Laude-Reut au promovat examenul de bacalaureat 2023 în proporție de 100%, pentru al 14-lea an consecutiv, plasând instituția în topul liceelor din București și la nivel național.