Ediția din această săptămână de „Miercurea Neagră” a adus noi dezbateri între Diana Tache, Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac, la DC News TV. De data aceasta, cei trei au dezbătut care este cel mai potrivit candidat la alegerile prezidențiale din partea Uniunii Salvați România (USR).
Nu ar fi mai bună Clotilde Armand decât Elena Lasconi?
„Aș vrea să vă cer totuși un sfat prietenesc. Nu ar fi mai bună candidată la președinția României din partea noastră Clotilde Armand? A luat și procent mai mare, a luat 32.000 de voturi la Sectorul 1, pe când Elena Lasconi a luat 7.000 la Câmpulung. Ce frumos ar fi să avem o româncă de origine franceză președinte al României”, a transmis Bogdan Chirieac.
USR și AUR negociază la Sectorul 1
„Nu știu dacă se poate, pentru că e posibil să asistăm la primul moment în care legătura dintre AUR și USR despre care vorbim de patru ani de când a apărut AUR pe scena politică să fie văzută de data aceasta.
Ați văzut că ieri a apărut informația potrivit căreia USR și Clotilde Armand poartă negocieri cu cei de la AUR poartă negocieri pentru postul de viceprimar la Sectorul 1. Dacă tot făcuserăți dvs. apel să se facă o clădire lui George Tuță să-și poată începe mandatul pentru că Clotilde Armand nu pleacă din biroul domniei sale, iată că avem și această situație rezervată.
Viceprimarul să rămână pe loc, primarul ales să-și facă o clădire nouă și lucrurile sunt rezolvate. Ca atare, nu cred că este o soluție pentru Cotroceni”, a explicat Diana Tache.
„Realizările” lui Lasconi din Câmpulung Muscel
„Orașul Câmpulung este praf oricum. E treaba câmpulungenilor, dar am vorbit cu cei care stau în zonă. Mi-au spus că singurul lucru pe care l-a făcut patru ani Elena Lasconi e că a pavat centrul, care e cu totul un centru… dacă ieși din centru ajungi pe câmp. Și a făcut o pietonală acolo și două-trei locuri de joacă”, a comentat Mugur Ciuvică.
„Păi de aia îi spune Câmpulung”, a replicat Chirieac cu zâmbetul pe buze. „E într-un câmp… mai lung!”, a adăugat Tache.