Jurnalista Diana Tache a participat la emisiunea Miercurea Neagră de la DC News TV, alături de analistul politic Bogdan Chirieac și președintele GIP, Mugur Ciuvică. Fiind prima ediție după alegerile din 9 iunie, cei trei au dezbătut scorurile obținute de fiecare în parte, dar și perspectiva următoarelor rânduri de alegeri.
Omul nu se mai simte reprezentat de partid, ci de proiect
„Dându-vă aceste exemple, eu mă raportez la electorat. Electoratul va trebui să mai iasă la vot încă de două ori: la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare. În momentul ăsta s-a creat un culoar foarte potrivit independenților. Cetățeanul, când a votat în felul acesta – Nicușor Dan en fanfare cu aproape 50%, Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe aproape cât trei partide – iar acest lucru arată că omul nu se mai simte reprezentat de partid, ci de proiect.
Eu nu văd sus pe niciunul dintre cei despre care am vorbit, ci văd un soi de poziționare care să le dea peste cap calculele celor două partide care în acest weekend se vor duce să-și valideze proprii candidați pentru președinție”, a transmis Tache la DC News TV.
Contraargumentul lui Ciuvică
„Cele două partide sunt vai de capul lor, într-adevăr, dar așa cum sunt ele au luat 48% vot politic și 65% aproape la votul politic la consilii județene, ei candidând separat. Astea sunt partidele acum, cum să le dea peste cap cineva în două luni?”, a întrebat Mugur Ciuvică.
„Nu spun că cineva de la USR sau de la Verzi, ci alt tip de independenți care s-ar putea să conteze mai mult decât personajul care vine să ceară votul. Știm că prezidențialele sunt despre personaj”, a adăugat Tache.
„Singurul independent care poate va fi Mircea Geoană. Însă dacă va câștiga, nu va câștiga împotriva partidelor, ci la fel ca Nicușor Dan la București: prin blat cu cele două partide din coaliție. Da, cred că partidele au vrut să se facă de rușine la București”, a conchis Ciuvică.
Cele trei dovezi că se poate și cu independenți
Nicușor Dan a obținut peste 45% din voturile bucureștenilor pentru a continua ca Primar General al Bucureștiului. Deși independent, acesta a fost susținut de Alianța Dreapta Unită, însă personajul s-a ridicat cu mult deasupra scorului politic al USR + PMP + Forța Dreptei.
Nicu Ștefănuță, candidând ca independent, a câștigat un nou mandat de europarlamentar cu 3,05% din voturi.
La Primăria Ploiești, candidatul independent Mihai Polițeanu a reușit să-i învingă la rândul său pe contracandidați.