Prof. univ. dr. Dorin Sarafoleanu este de părere că există o mișcare bine coordonată care duce la disputa continuă dintre societate și personalul medical din România.
Invitat la DC News TV, profesorul a explicat că România a avansat mult, medicii români sunt pregătiți, însă există și lacune în sănătate când vine vorba de pregătirea continuă pentru noi aparaturi.
„Domne’, nu s-a schimbat nimic în sistemul sanitar”
„Avem această expresie că nimic nu s-a schimbat după Revoluție în sistemul sanitar. Îmi aduc aminte că în 1989, la Spitalul Colțea, aveau un pom de perfuzie, patul, un aparat de radiologie la subsol și un defibrilator la două secții. Aceasta era toată aparatura modernă la vremea aceea a spitalului.
Astăzi avem de la RMN la CT, aparate de tratare a cancerului, nu mai vorbim de injectomate. De unde ideea că nu s-a schimbat nimic?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
Cineva are un interes să țină în viață acest conflict
„Este o greșeală și cineva se ocupă ca această dispută între sistemul medical și populație să fie ținută mereu în viață. Avem aparatură, avem o școală de medicină încă apreciată, dovada este că avem 20.000 de doctori acceptați în exterior.
Vă spun un lucru despre care nu s-a prea vorbit până acum. Mi-a adus un fost student care lucrează la Londra o statistică făcută de englezi asupra greșelilor medicale care s-au înregistrat în Europa și peste tot. Românii sunt citați cu 0,0X%. Prin asta vreau să accentuez faptul că românii sunt bine pregătiți, știu să lucreze bine într-un sistem organizat și știu să folosească foarte bine această aparatură”, a transmis prof. Sarafoleanu la DC News TV.
Spitalele românești sunt dotate
„Avem aparatură peste tot, mai mult decât ați spus dvs., avem aparatură în plus care stă din păcate împachetată pe holurile spitalului. În București și mai ales în provincie se poate vedea acest lucru.
Unde greșim noi? În momentul în care aducem o aparatură, fie că e prin bugetul de stat, fie că e o sponsorizare, când apare un instrument nou, trebuie neapărat cel care îl va folosi să meargă să facă un stagiu la firma care a produs aparatul să învețe cum trebuie manipulat. Acest lucru nu se face la noi”, a conchis profesorul.
Câți medici lucrează în afara țării
Se estimează că un număr semnificativ de medici români lucrează în diferite țări europene. De exemplu, la sfârșitul anului 2023, în Germania erau angajați 63.763 de medici străini, dintre care 4.668 erau din România.
În total, în cele mai recente date din 2015/2016, în statele membre OECD activau peste 21.000 de medici născuți și educați în România.
Un alt studiu arată că aproximativ 15.700 de medici români lucrează în străinătate. Aceste cifre reflectă mobilitatea profesională a medicilor români și contribuția lor la sistemele de sănătate din Europa.