Conf. univ. dr. Dragoș Cîrneci a explicat de ce diferă modul diferit în care procesează emoțiile femeile și bărbații, cei din urmă ajungând să aibă grave probleme în cazurile de mari supărări din cauza modului în care sunt programați în societate.
Fiecare cultură are propriile reacții la tristețe
„Ceea ce simțim noi ca emoții diferă de la o cultură la alta destul de major. Nu e vorba că botezăm diferit aceeași emoție, ci că unii dezvoltă o emoție, alții nu dezvoltă emoții. Sunt multe studii interculturale care arată că dacă ești american sau chinez și mergi la un film trist, americanul iese și spune «Mă simt deprimat, a fost o chestie de proastă dispoziție», iar chinezul spune că-l doare, că are furnicături, adică somatizează. Cultura nu l-a învățat cu depresia, cu tristețea.
La fel se întâmplă și în cadrul aceleiași culturi, fiindcă în mai mare măsură simt emoții femeile și mai mult somatizează bărbații. Astfel, femeile ajung la psiholog sau psihiatru, iar bărbații ajung la medicul de familie, fiindcă au probleme la stomac sau la inimă”, a explicat dr. Cîrneci la DC News TV, în cadrul emisiunii Ultrapsihologie.
Bărbatul este programat încât să nu-și arate emoțiile
„Bărbatul își dă seama că e o problemă, dar nu traduce construind partea asta de interocepție într-o emoție, în timp ce femeia da. Bărbații, cultural, sunt obișnuiți de mici copii că nu au voie să fie slabi, nu au voie să plângă, trebuie să rezolve problema. Fetele plâng, tu nu ai voie să plângi, nici să te plângi. Trebuie să arăți că ești puternic, că rezolvi totul.
Nu pentru femei, ci în primul rând pentru bărbați, pentru că între bărbați este o competiție permanentă și nu cumva să pară unul mai slab decât celălalt. Atunci ei nu își împărtășesc probleme emoționale unii cu alții, suferă singuri acasă. Este o chestie culturală”, a conchis expertul.