În contextul actual al educației, unde provocările și schimbările sunt constante, emisiunea DC Edu aduce în atenție subiectul evaluării cadrelor didactice, o temă care stârnește întrebări și necesită soluții inovative. Conf. univ. dr. Firuța Tacea, invitata acestei ediții, ne oferă o perspectivă mai amplă asupra temei.

Evaluarea cadrelor didactice

“Profesorii evaluează elevii, dar pe profesori cine îi evaluează? Nu ar trebui un sistem de evaluare periodică pentru a fi monitorizată performanța lor la clasă?”, a întrebat prof. univ. dr. Sorin Ivan, moderatorul DC Edu.

“Cu riscul de a aluneca într-o zonă ușor tehnică, o să spun că da, ceea ce spuneți ar trebui să intre sub o pălărie mai largă, mai cuprinzătoare a ceea ce ar trebui să fie monitorizarea implementării curriculumului național. Tot ce este scris în programele școlare nu ajunge de unul singur la elevi”, a explicat conf. univ. dr. Firuța Tacea.

Soluții externe pentru progres

“Programa nu ajunge să fie un reper pentru elevi, ci pentru profesori. În acest proces de monitorizare ar intra și ce spuneți dvs., respectiv ce face profesorul, în mod curent.

Dacă am avea niște mecanisme de felul acesta, de preferat externe, nu interne, pentru ca să asigurăm o doză de obiectivitate, profesorul s-ar simți oarecum pus sub lupă și ceea ce ar face este posibil să poată deveni mai valoros, mai apropiat de ce ar trebui să fie”, a conchis Tacea.