Preotul George Vâlcu, care locuiește în Anvers, Belgia, spune că fenomenul golirii parohiilor romano-catolice din străinătate nu ar trebui să genereze doar îngrijorări.
Deși se golesc, există și o parte pozitivă
„Observația pe care aș face-o este că deși multe biserici romano-catolice de aici din Belgia se golesc, dar este și un punct pozitiv în toată această evoluție. Acele comunități de creștini romano-catolici care rămân asumați în biserică știu foarte bine ce caută acolo. E o prezență foarte asumată, nu doar la nivel cultural că «Noi ne-am născut catolici, așa că suntem catolici».
Dacă te duci în oricare biserică romano-catolică duminică dimineața, într-adevăr poți găsi doar câteva zeci de oameni, dar oamenii aceia știu foarte bine în ce cred, de ce cred așa. Și sunt în stare să-și apere credința, să argumenteze, și trăiesc într-o manieră foarte asumată”, a explicat acesta la DC News TV, în cadrul emisiunii Departe de România.
O credință mai adâncă
„Personal, sunt de părere că decât să judecăm evoluția negativă și să spunem că s-a întâmplat așa ceva, am putea mai degrabă să luăm aminte la trendul acesta. Iată, este o anumită adâncire în cunoașterea credinței, ceea ce nu ne-ar face rău deloc nici nouă”, a adăugat preotul.