Emisiunea DC Edu de la DC News TV își propune în primul rând să educe, iar în această ediție din lunea de după Paști, prof. univ. dr. Sorin Ivan îl are ca invitat pe preotul Adrian Agachi.

Ce înseamnă rugăciunea

Pentru persoanele care nu frecventează slujbele bisericești, de multe ori există scuza legată de timp când vine vorba de rugăciune, spune preotul. Însă ar trebui să înțelegem că nu timpul și locul sunt importante atunci când vrem cu adevărat să facem o rugăciune. Agachi mai explică și faptul că participarea la rugăciunile comunitare este la fel de importantă ca rugăciunea individuală.

Scuza folosită des ca să nu ne rugăm

„În general spunem că nu avem timp să ne rugăm, este o scuză pe care noi, preoții, o auzim foarte des și nu doar la spovedanie, ci și în general când dialogăm cu persoane care nu participă la slujbe. Timpul și locul sunt importante pentru o rugăciune, dar nu sunt fundamentale. De rugat, ne putem ruga oriunde, important este să o facem în inimă. Este mult mai important ca rugăciunea respectivă să pornească și să fie unită cu sfințirea noastră.

Rugăciunea are două aspecte esențiale. Avem rugăciunea individuală și rugăciunea comunitară. Cele două nu trebuie separate și este păcat pentru că Dumnezeu își dorește ca toți să fim una, așa cum a rostit în rugăciunea din Grădina Ghetsimani. Și nu putem să fim una decât dacă ne adunăm să ne rugăm împreună”, a explicat preotul Adrian Agachi.