Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații de presă în timpul vizitei din Coreea de Sud și a reacționat la scoaterea din cursă a candidatului coaliției pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu.

Să nu se ajungă la lupte interne

„Acum cert nu este un mare succes al coaliției ca să mă exprim așa, dar în rest prefer să nu comentez deciziile coaliției în materie de ales candidați și de felul în care se vor poziționa. Știți bine că discuțiile în coaliție s-au purtat ieri și azi-noapte, deci nu am fost acolo ca să fiu în contact nemijlocit.

Am aflat rezultatele, important este ca această soluție de candidați separați pe București să nu ducă la niște lupte electorale în interiorul coaliției care până la urmă s-ar reflecta negativ asupra activității Guvernului. Cred că există capacitatea în cele două partide să separe alegerile locale de activitatea guvernamentală”, a explicat Klaus Iohannis.

Coaliția este de viitor, asigură președintele

„Cred că toată lumea își amintește că crearea acestei coaliții a fost încurajată de mine pentru că am avut nevoie de un Guvern stabil, cu o majoritate serioasă în Parlament, pentru a trece România cu bine prin toate crizele succesive pe care le-am avut, lucru care s-a întâmplat. Obiectivul acestei coaliții a fost stabilitate și trecerea cu bine prin crize, ceea ce s-a întâmplat. Deci obiectivul a fost atins, dar cred că mai are potențial această coaliție în viitor.

Sigur, acum, în toiul campaniilor electorale, va fi un pic mai complicat de a menține buna înțelegere la cotă maximală”, a conchis președintele.