Avocatul Antonie Popescu a vorbit la #Rezist, emisiune difuzată lunea la DC News TV, despre dosarul Mineriadei și tergiversarea verdictului.

„Dosarele, să știți, au avut un progres remarcat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) care spune că în perioadele 1998 – 2000 și 2005 – 2007 dosarele au progresat și s-ar fi putut solda cu soluții de trimitere în judecată cel puțin numai pe părțile foarte bine instrumentate și pe orașele în care s-au făcut inclusiv expertize balistice, se știau și lanțurile de trăgători, că nu s-au împușcat singuri oamenii”, a explicat avocatul Antonie Popescu.

Marian „Ceaușescu”, plângere pe tergiversare

Deși dosarele au fost reluate de la zero în urmă cu aproape trei ani, acesta adaugă că „acum au o obligație din partea ÎCCJ să dea o soluție în luna aceasta. Le expiră un ultim termen impus de o nouă plângere pe tergiversare făcută de militantul «Ceaușescu»”.

„Da, cunoscutul Marian Ceaușescu, Marian Moroșan pe numele său, pentru că l-a imitat foarte bine pe Nicolae Ceaușescu în Piața Universității”, a remarcat moderatorul emisiunii, Oana Stănciulescu.

Plângere peste plângere

„Da, el a fost un neobosit luptător și în această situație și a făcut o asemenea plângere la Curtea Supremă pe dosarul Mineriadei. S-a admis și s-a fixat acest termen. În iunie și decembrie toți își amintesc de aceste dosare, pot vorbi frumos despre ele, dar după aceea… uită”, a conchis avocatul.