Avocatul Florin Durgheu a dezbătut cu Tudor-Tim Ionescu la DC Anima subiectul separării puilor de mamă înainte de împlinirea unei anumite vârste.
Pedeapsa, mult prea mică
„Orice medic veterinar poate confirma că vorbim de o pedeapsă mult prea mică pentru art. 25 lit. b din lege. Se prevede «Despărțirea puilor de mamă până la vârsta de 8 săptămâni de viață în vederea comercializării».
Este știut faptul că orice puiuț ar trebui să stea lângă mamă minimum minimorum două luni, chiar 10-12 săptămâni. În această perioadă, animăluțul, în special câinii, deprind multe lucruri nu doar de la mamă, ci și de la ceilalți pui”, a explicat Durgheu.
Ce poate provoca această separare
„Cunosc direct situația unui puiuț de motan care mi-a fost adus în fața ușii, mult mai mic de 8 săptămâni, și efectiv s-a văzut faptul că nu a stat lângă mamă și lângă ceilalți frați. Cu toată dragostea și afecțiunea tuturor, foarte mult timp a avut un comportament extrem de violent și agresiv, cu toate că este înconjurat doar de dragoste și afecțiune.
Este singura pisică căreia nu-i place să fie mângâiată. Noroc că lucrurile s-au mai rezolvat, dar situația este valabilă la câini, la pisici etc”, a adăugat avocatul.
Intervine și responsabilitatea fiecăruia
„Aici sunt de acord, pedeapsa trebuie să fie mai drastică. Acum este închisoare de la șase luni la trei ani sau amendă. Eu nu cred că s-a dat până acum vreo condamnare de închisoare pentru așa ceva.
Însă, aici intervine și responsabilitatea ta ca persoană care vrea un câine sau o pisică. De asta există crescătorii autorizați. Niciodată un crescător responsabil nu-ți va da un pui atât de mic”, a răspuns moderatorul emisiunii.