Episodul de vreme friguroasă așteptat de meteorologi pentru jumătatea săptămânii 15-21 aprilie nu este anormal pentru un sezon rece cu temperaturi înalte cum a fost 2023-2024.

Informația a venit de la directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, care a amintit de Codul Roșu de viscol din 5 aprilie 2023.

Iernile blânde au tendința de a se prelungi până la jumătatea primăverii

„Anii trecuți ne-au arătat că iernile acestea foarte blânde au o tendință de a se prelungi până în jumătatea primăverii. Fenomene de iarnă, e adevărat că de scurtă durată, mai pot apărea și în luna martie și chiar în prima parte a lunii aprilie.

Să ne amintim că cel mai puternic viscol al sezonului de iarnă 2022-2023 a fost pe data de 5 aprilie, afectând partea de nord și centru a Moldovei. Au fost atunci emise două Coduri Roșii. Nici nu-i mai spunem iarnă, îi spunem sezon rece. În urmă cu doi ani a nins la București între 1 și 8 martie, singurele ninsori din acel sezon.

Care este prognoza meteo

Directorul ANM, Elena Mateescu, a făcut prognoza meteorologică pentru săptămâna vizată și a explicat la Antena 3 CNN că din miercurea săptămânii 15-21 aprilie, temperaturile nu mai depășesc 10-15 grade Celsius în Nordul țării. Joi avem precipitații în mare parte a țării, iar minimele vor coborî la -1 grad Celsius în zonele depresionare ale Transilvaniei.