Într-o societate civilizată, reacția la comportamente anormale față de oameni sau animale este un barometru al empatiei și responsabilității civice. Avocatul Constantin Florin Durgheu aduce în discuție necesitatea unei intervenții prompte și eficiente în astfel de cazuri, în cadrul emisiunii DC Anima de pe DC News TV.
Reacția la comportamente anormale
“Într-o societate civilizată. Reacția celui care vede un comportament anormal față de om sau de animal trebuie să fie promptă și ar trebui să existe, nu să lipsească cu desăvârșire. Clar ar trebui să se implice, să nu treacă nepăsător, dacă îi este frică să intervină el personal are atâtea mijloace în care poate ajuta organele să identifice făptuitorul și eventual să stopeze acel incident, ca el să nu degenereze și să nu conducă la un rezultat ireparabil”, a transmis Florin Durgheu.
Responsabilitatea civică
“Poate să facă lucrul acesta. Am o întrebare apropo de cei trei cățeluși abandonați de la Cluj. Au fost abandonați undeva pe marginea străzii și imaginile au fost surprinse și persoana a fost identificată cu ajutorul camerelor de luat vederi. Câte astfel de situații s-au mai întâmplat?
Foarte multe astfel de situații de abandon de câine, de exemplu, s-au întâmplat și deși proprietarii caselor, magazinelor, obiectivelor care erau în proximitate locului în care au fost abandonați câinii au surprins aceste lucruri pe camerele de luat vederi sau mai mult, mai în profunzime, câți au avut curiozitatea să vadă cine a abandonat acel cățel, să vadă dacă a fost în fața lui și dacă a văzut să facă și ceva pentru tragerea la răspundere acelui personaj, acelui specimen?”, a subliniat acesta.
Comoditate vs. implicare
“Așadar intervine și comoditatea, ceea ce este absolut de neînțeles. În momentul în care intervii trebuie să te și implici. Eventual poți fi inclusiv audiat ca martor. Presupune un efort din partea ta și din păcate prea mulți dintre noi suntem extrem de comozi și dacă nu mi se întâmplă mie sau familiei mele, este în regulă.” a conchis avocatul.