Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a transmis în premieră la DC News TV sumele de bani pe care România le poate accesa pentru investiții. Astfel, dacă ne raportăm la Produsul Intern Brut, ajungem până în 2027 cu o sumă echivalentă cu aproape jumătate din PIB.

România are bani de investiții, transmite MIPE

„Lucrurile acestea trebuie făcute. Investițiile în România trebuie realizate și bani sunt la dispoziție. România are bani europeni foarte mulți, are bani din împrumuturi. Banca Europeană de Investiții finanțează o mare parte din cofinanțările pe care le avem și din PNRR.

Sunt și banii din PNRR. Dacă vreți, România are angajate investiții de 150 de miliarde de euro, doar investiții publice”, a explicat Câciu la DC News TV.

Investiții cât jumătate din PIB-ul României. Termenul de absorbție

„E aproape jumătate din PIB-ul României”, a reacționat Chirieac.

„Da. Asta nu înseamnă că se fac anul acesta. Se fac anual, până în 2027 vom avea acești bani”, a continuat ministrul.

„Bani la care ar trebui să se adauge și investițiile private”, a adăugat jurnalistul.