Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis astăzi, 28 martie, că marile magazine vor continua cu același program de până acum, în ciuda dezbaterii din spațiul public privind închiderea lor.
Magazinele rămân cu program normal
„Vreau să închid un subiect care a provocat dezbatere publică: cel legat de programul magazinelor și închiderea magazinelor la sfârșit de săptămână. Din toate semnalele primite din rândul societății rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”, a declarat acesta.
„Din câte îmi aduc aminte, au fost închise piețe în pandemie sau a fost pus orar la magazine. Vreau să vă anunț că nu mai suntem în acea etapă”, a adăugat Ciolacu, cu referire la măsurile de protecție impuse de guvernul liberal în timpul crizei Covid-19 din 2020.
Țările în care măsura este în vigoare
În unele țări din Vestul Europei, supermarketurile au un program redus sau sunt chiar închise în weekend.
- Germania: Există o lege specială, numită Ladenschlussgesetz, care prevede ca magazinele să fie închise duminica și în zilele de sărbătoare creștină.
- Polonia: A interzis vânzarea duminica. Centrele comerciale, supermarketurile și magazinele mici sunt închise.
- Spania: Autoritățile spaniole au introdus restricții. Tendința generală din Spania este aceea de a închide magazinele duminica, însă o duminică pe lună acestea pot rămâne deschise.
- Franța: Marile supermarketuri pot deschide duminica, însă cu un program redus.
- Austria: Are un program similar cu cel al Germaniei, cu magazinele închise duminica.
- Elveția: Are, de asemenea, un program similar cu cel al Germaniei și Austriei.
Aceste reguli pot varia în funcție de regiune și de tipul magazinului. De exemplu, în Germania, magazinele din gări, aeroporturi, benzinării, farmacii etc. pot avea un program diferit.