Candidatul la Primăria Sectorului 1 Dan Podaru a vorbit despre situațiile incredibile prin care a trecut în cei trei ani și jumătate de mandat de consilier local. Acesta povestește cum o persoană a fost pe cale să-și piardă viața din cauza stresului cauzat de administrația Sectorului 1.

Peste doi ani de așteptare

„Sectorul 1 stă pe spatele antreprenorilor și al instituțiilor de tipul acesta, în afară de multinaționale. La nivelul construcțiilor, eliberarea PUD-urilor este blocată. Este o nebunie. A venit o doamnă, nu-i știu numele, cu un PUD întârziat la Direcția de Urbanism.

Doamna voia să construiască un bloc legal, iar acele acte sunt valabile 24 de luni. Pe lista de vot la noi au ajuns acele propuneri de Hotărâre de Consiliu Local după 23 de luni. Până le-am analizat, până am înțeles despre ce e vorba, a trecut termenul”, a explicat Podaru.

Proiectul era legal și până la urmă a trecut

„Doamna a avut o criză majoră cred că de epilepsie. A avut convulsii în fața noastră, a fost chemată salvarea. Nu pot muri oamenii pentru că își cer dreptul în mod legal să construiască o casă, un bloc. Nu vorbim de construcția abuzivă a unor blocuri între clase. Nu, toate proiectele au avut avizul arhitectului și erau legale. Inclusiv avizul doamnei, după o perioadă de timp, a trecut și a fost votat”, a adăugat el.

În pragul morții, din cauza nefuncționării administrației locale

„Nu putem să omorâm oamenii ținându-i 24 de luni pentru avizarea modificării a unei fațade a unei case. Aici era vorba de un bloc cu trei etaje într-o zonă unde avea dreptul să construiască, deci respecta legea și distanțele legale față de vecini.

Iarăși, nu știu să vă spun dacă este o formă de presiune sau o formă de acțiune la limita legalului sau este doar o formă de incompetență, absența unei echipe a primarului Clotilde Armand. Nu vă pot spune, dar am văzut oameni căzând pe jos, făcând convulsii, aflându-se în pragul morții pentru că Clotilde Armand nu le-a dat timp de 24-30 de luni răspunsul la un PUD”, a conchis Dan Podaru.