Fostul ministru al Apărării al Republicii Moldova a avertizat la DC News TV că viitorul nu e deloc ușor pentru țara sa, iar România nu va putea ajuta cu nimic în scenariul în care Rusia se va învecina cu noi peste Prut.
Dacă Ucraina pică, Republica Moldova este „desertul” pentru Fedearția Rusă
Anatol Şalaru a fost invitatul Oanei Stănciulescu la #Rezist și a explicat cum s-a modificat scenariul Federației Ruse pentru cucerirea Republicii Moldova din 2014 până astăzi.
„Rușii au diferite scenarii, dar planul lor în 2014, care a rămas valabil, era să ajungă până în Transnistria. Dar deocamdată, după ce au plecat de pe Insula Șerpilor și după ce Ucraina le-a distrus o bună parte din flota maritimă, ei nu mai pot astăzi să debarce pe litoralul Mării Negre, la Odesa, sau în Basarabia de Sud. Nu au cum.
Atunci, planul lor de astăzi, valabil, de care vorbesc militarii ucraineni, este că Rusia vrea să ajungă la Odesa pe uscat, să înainteze spre Herson, să ocupe Nikolaievul, Voznesenskul, să ajungă la Odesa și, de acolo, la Tiraspol”, a explicat Șalaru.
România are mâinile legate
Din nefericire pentru părțile implicate, România nu va putea ajuta direct Republica Moldova în momentul în care țara cu aproximativ 5.000 de militari se va găsi în fața unui război. Motivul este apartenența NATO, fiindcă știm bine că deciziile acestea se pot lua doar în Alianță.
„Soarta Republicii Moldova în cazul acesta va fi pecetluită, pentru că nu va mai exista Republica Moldova. Rusia nu a ascuns niciodată faptul că vrea să ocupe Moldova. Atunci, dacă Ucraina va cădea, totul se va simplifica pentru ruși și se va complica mult pentru noi. România nu va putea să intervină în Rep. Moldova. Fiind țară NATO, are mâinile legate în acest caz”, a mai spus el.