Toate emisiunile
Rareș Bogdan spune exclusiv la DC News TV: Conflict în partidul ÖVP pe rezoluția PPE
Această informație vine chiar de la europarlamentarul Rareș Bogdan într-un interviu exclusiv acordat analistului Bogdan Chirieac la DC News TV.
Rezoluția PPE include intrarea României și Bulgariei în Schengen
„Delegația franceză – o delegație mare la acest congres, 48 de oameni – va vota rezoluția, deși a avut rezerve. Au o problemă legată de nominalizarea la președinția Comisiei. Însă vor vota rezoluția pro-România în Schengen.
În schimb, delegația ÖVP, partidul lui Karl Nehammer, a încercat să schimbe rezoluția. Le mulțumesc lui Manfred Weber și Robertei Metsola care au fost extrem de clari, preciși și au refuzat schimbarea textului rezoluției așa cum și-au dorit Karl Nehammer și delegația austriacă. Deci, posibil ca singurii care să nu voteze din cele 44 de țări (…) să fie Austria. Practic, să avem 43 de țări care votează rezoluția PPE și o singură țară care votează împotrivă.
Ce este interesant este că colegul meu, Othmar Karas, vicepreședinte al partidului ÖVP în Austria și vicepreședinte al Parlamentului European se exprimă pentru și va vota pentru această rezoluție, intrând în coliziune cu președintele partidului său, Karl Nehammer”, a explicat Rareș Bogdan într-un interviu exclusiv DC News TV.