Analistul Bogdan Chirieac a vorbit despre reacția publică cu privire la vila RAAPPS din Aviatorilor 86, București.

De unde atâtea secrete?

Într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN, Chirieac a fost întrebat de ce sunt atâtea informații clasificate când vine vorba despre vila care s-ar fi renovat cu 7-9 milioane de euro:

„Ca să nu se afle că este viitoarea reședință a lui Klaus Iohannis, despre care a aflat între timp toată lumea. Și, zic eu, într-un mod absurd, înalt responsabili politici încearcă să se ascundă după cireș: Nu știu, nu cunosc, e secret de stat.

RAAPPS-ul ăsta nu e serviciul secret al NATO. Este o întreprindere de stat care închiriază locuințe sau spații de birouri. Și noi (n.r., DC News) stăm la Casa Scânteii în birou RAAPPS pentru care plătim chirie”, a explicat analistul DC News.

Pe Klaus Iohannis nu-l interesează ce scrie presa, ce spune poporul

„Deci e totul la vedere: valoarea contractului, cât e chiria, cât e investiția, cine e destinatarul. În momentul acesta se încearcă un fel de apărare a lui Klaus Iohannis ca să nu afle poporul muncitor că i se pregătește o vilă cu 9 mil. euro.

Problema este că pe Klaus Iohannis nu-l interesează. Să nu credeți că tevatura din presă l-a impresionat pe Klaus Iohannis vreun milimetru. Nu, își va termina mandatul la Cotroceni și, conform legii, se va muta în reședința de protocol pe care și-o alege.

Deci nu-l interesează ce spune presa, ce spune poporul și așa mai departe. În plus, Klaus Iohannis spune: «Stai puțin, eu locuiesc acolo, dar casa este a RAAPPS și nu am cumpărat-o, nici nu o voi cumpăra eu». La banii ăștia e și greu de crezut, dar nu dă de la dânsul, dă de la noi toți”, a conchis Bogdan Chirieac.