Premierul Marcel Ciolacu s-a folosit de cultura populară și i-a asemănat pe George Simion, Cătălin Drulă, Dan Barna sau Dacian Cioloș cu „Mirel din Turnu Măgurele”, spunând că aceștia „se pricep la toate, le știu pe toate, dar nu vin cu nicio soluție”.

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarația președintelui Partidului Social Democrat într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN.

Ciolacu se înșală, nu orice Mirel din Turnu Măgurele poate da așa tunuri

„În privința declarației politice, cred că Marcel Ciolacu se înșală. Nu multă lume poate da o țeapă de un miliard de euro cum au dat «ai mei» și să și scape în justiție. Am credința fermă că totuși dosarul de la DNA al lui Vlad Voiculescu nu va ajunge la niciun rezultat.

S-a dat gaura de un miliard de euro – e adevărat că nu i-a furat, doar i-a risipit – și va merge mai departe fără să-l doară capul. La Cioloș, așteptăm să plătim între două și șase miliarde de euro pentru Roșia Montană. De asemenea, nu va avea niciun fel de repercusiuni civile. Penale nu mai poate fi cazul în situația asta. Dar nu va avea 30% din salariu reținut de acum până la sfârșitul vieții, cu siguranță”, a explicat analistul.

Sloganul USR – „Fără penalii voștri în funcții publice”

„Ceea ce înseamnă că totuși în statul în care este prim-ministru Marcel Ciolacu justiția este nefuncțională, iar administrația total neperformantă.

Vlad Voiculescu, exponent al partidului «meu», care spunea «Fără penali în funcții publice», este locul II pe lista de la europarlamentare. Deci mai bine era «Fără penalii voștri în funcții publice». Ai noștri nu sunt penali fiindcă, indiferent ce fac, au imunitate în fața justiției. Deci eu în continuare cred în imunitatea în fața justiției a membrilor de vârf ai USR”, a mai spus Chirieac.

Mesajul melodiei „Macarena”, de apreciat

„Apropo de Macarena, eu cel puțin așa am înțeles mesajul Erikăi Isac. Poate că alții au rezerve asupra limbajului, dar cu limbajul academic nu au ajuns nicăieri. Măcar acum lumea discută      despre agresiunile împotriva femeilor”, a conchis el.