În cadrul emisiunii Miercurea Neagră de la DC News TV, Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice (GIP), a vorbit despre așa-zisa masă servită de către  Președintele Senatului Nicolae Ciucă alături de Remus Borza și Dan Ostahie.

Cei trei au fost surprinși de către jurnaliști, care le-au adresat și întrebări, iar subiectul a făcut agenda presei în zilele ce au urmat.

Vezi aici: Adevărul despre ”vinul de 3.000 de euro” băut de Ciucă – Borza – Ostahie. Nota de plată a fost 3.000 de lei.

A fost înscenare sau realitate?

Mugur Ciuvică a declarat că a văzut imaginile cu masa luată la etajul 25 și a observat că nu a fost vorba de o simplă înregistrare făcută de un martor ocular, ci de o acțiune premeditată, cu implicarea unor jurnaliști și cameramani.

Filmulețul arăta cum o ziaristă se apropia de masa politicienilor cu microfonul în mână și îi întreba despre diverse subiecte, în timp ce era filmată de un coleg cameraman.

“Mai ales că am văzut și eu chestia asta, adică fără să fi vreun mare specialist. Când am auzit, am văzut niște poze pe undeva, că a fost ăsta cu ăia la masă, am zis bine, poze. După aia am deschis un filmuleț.

 Nu-i așa, ca și cum s-au ridicat unii de la masă. Era o ziaristă cu microfonul în mână și îl întreba, ăștia erau la masă trei inși cum suntem noi aici, iar ziarista a venit cu microfonul în mână și întreba, altcineva filma.

Deci avea și cameraman, avea și microfon, nu era chestia că unul de la restaurant a făcut o poză cu telefonul, așa ceva mi s-a părut într-un fel… Mai făcătură decât atât…” a transmis Mugur Ciuvică, președintele GIP.

Locația, cel puțin inoportună

Mugur Ciuvică a mai susținut că locația nu a fost aleasă la întâmplare, ci pentru a crea impresia că politicienii și jurnaliștii au fost prinși în flagrant, când de fapt totul a fost pus la cale.

“A mai fost și la etajul 25, adică nu i-a găsit pe trotuar sau pe bulevard.” a adăugat Mugur Ciuvică, președintele GIP.