Amme este o cântăreață româncă de muzică pop care a cucerit publicul cu piese precum “Nebună și beată”, “Ce mai vrei acum” sau “Zodiac”. Artista a vorbit într-un interviu cu Andreea Cercel la DC News TV despre drumul ei în industria muzicală și despre persoanele care au susținut-o în acest domeniu.

Soțul, cel mai mare sprijin

“Pe plan muzical, cine te-a susținut cel mai mult? Zici că ai atâtea talente în familie, cine te-a nu a susținut?” a întrebat Andreea Cercel.
“Nu m-au susținut. Soțul meu m-a susținut, dar când m-a cunoscut el aveam 23 de ani, el vedea că vreau asta, dar spunea «Măi, iubire, dar tu nu o să ajungi ca Delia ca Andra…».
El credea «Își face și ea damblaua și îi trece» și și-a dat seama că nu e așa. M-a susținut și mă susține în continuare. Deci dacă ar trebui să numesc un om care m-a susținut cel mai mult în cariera mea este exclusiv soțul meu” a explicat Amme.

Mama, temătoare de industria muzicală

Amme a povestit și motivul pentru care mama ei nu a susținut-o să urmeze o carieră în muzică, deși era foarte talentată.
“Mama mea e o femeie foarte puternică, a fost foarte talentată, este foarte talentată, însă îi era frică de industria asta, spunea: «Mami, e o lume a bărbaților, tu să te duci să semnezi cu o casă de discuri, sunt bărbați, să te duci nu știu unde sunt bărbați, PR-ii și managerii de evenimente sunt bărbați». De asta nu m-a susținut de fapt, din frica ei.” a explicat Amme.