Adevărul care îi doare pe mulți este că sportul românesc este în mare parte la pământ.
Se pot face analogii cu concursurile internaționale de matematică pe care cei mai iscusiți elevi ai noștri le câștigă, însă dacă mergi într-o oarecare sală de clasă ai șanse să dai de copii care nu știu tabla înmulțirii. Iar lucrul acesta nu este vina lor, ci a condițiilor per ansamblu.
Echipa DC News TV a ieșit în stradă și a vorbit cu cetățenii din București despre investițiile pe care ar trebui sau nu să le facă statul în sport. În timp ce unii ar susține orice inițiativă de a cheltui banul public pe sport, alții nu sunt de aceeași părere.
Banul primăriilor nu trebuie cheltuit pe echipe de sport
„Cred că administrațiile locale ar trebui să se ocupe de probleme cetățenești și nu se amestece. Sunt surse permanente de deturnare a atenției, deci niciun ban din banul primăriilor nu ar trebui dat cluburilor de genul «CSM Nu știu ce».
Nu are cu nimic de-a face cu primăria, cu bunăstarea cetățenilor. Întreții niște sportivi profesioniști care aduc bucurie, dar nu ar trebui făcut acest lucru”, a spus un bărbat intervievat în București.
Cluburile ar trebui susținute de suporteri, nu de primării
Deși nu atât de radical, un alt respondent ne spune că primăriile nu ar trebui susține echipele de fotbal, handbal, volei și așa mai departe din banul public.
„Municipiile sau orașele mari ar trebui să investească în săli de sport, stadioane, dar echipele trebuie susținute de suporteri. Sportul este o necesitate. Pentru unii este un hobby, pentru alții este o profesie”, ne zice el.