Roxana Bucur, autoarea cărți „Mărunțilă și Bacnoțilă”, a explicat cum putem să-i prezentăm cât mai gradual copilului lumea banilor.
Cum îi putem responsabiliza pe cei mici în materie de bani?
„Când îi responsabilizăm pe copii în materie de bani? Când le arătăm ce înseamnă de fapt puterea banului? Ei cred că sunt nesfârșiți”, a întrebat moderatorul emisiunii Loredana Iriciuc.
„Ei văd în familie și este foarte important să se poarte discuții între părinți de față cu copilul. Chiar dacă el poate nu înțelege multe, el simte. Poate să simtă tensiunile din discuțiile adulților care vorbesc la modul negativ despre bani în casă sau dacă este o discuție relaxată despre bani”, a explicat Roxana Bucur la DC News TV.
Includerea copilului în discuții e esențială
„În primul rând simte, apoi când este mai mare, de la vârsta de 3 ani, putem să-l includem și pe el în aceste discuții. Cum? De exemplu lista de cumpărături. Avem acești bani, luăm ce avem nevoie la cumpărături. Următoarea sesiune o să luăm și o dorință, mami vrea X, tati vrea Y, tu ce vrei? Și vom lua acel lucru. Îl implicăm în discuții, așa putem să-l responsabilizăm”, a adăugat ea.
Copilul va învăța doar de la un părinte educat financiar
„Apoi vine partea de obiective. Dacă noi avem obiective, bineînțeles că și el va dori să-și pună ceva pe acel panou. Dacă vede că părintele economisește pentru obiectiv… normal că este o tranziție naturală, ușoară, foarte lentă. Este important să fim și noi angrenați în educația financiară, nu să le dăm doar copiilor lecții”, a conchis Bucur.