Andra Grosu deține un restaurant în Japonia și a vorbit despre modul în care s-a schimbat în ultimii 20 de ani în care a locuit în Țara Soarelui Răsare.

Cum se comportă japonezii cu tinerii

Invitată la „Departe de România” de la DC News TV, antreprenoarea română a fost întrebată despre modul în care se raportează japonezii, în special cei tineri, la străini.

„Sunt japonezii deschiși când vine vorba de străini? V-au primit cu brațele deschise sau au avut o anumită reticență?”, a întrebat moderatorul emisiunii, Gabriel Nuță-Stoica.

„Cred că au o anumită reticență, pentru că noi, străinii, suntem destul de libertini în ne exprima, în a trăi. Japonezii sunt destul de rezervați și întotdeauna privesc străinii drept aducători de probleme pentru că le invadăm cumva spațiul cultural.

Andra Grosu recunoaște că și-a schimbat modul de a fi

Ceea ce am observat eu după atâția ani de locuit aici este că totuși cu cei care locuiesc de foarte mult timp s-au acomodat și cred că la rândul nostru ne-am «japonizat» cumva, nu mai suntem 100% români, nu mai gândim la fel.

Cel puțin din punctul meu de vedere, atunci când am revenit în România m-am simțit un pic diferit. Mă deranjau discuțiile cu voce tare în autobuz la telefon sau lucruri care în Japonia nu se fac și mi-am dat seama că m-am schimbat foarte mult”, a explicat Andra Grosu.

Japonezii muncesc cu adevărat foarte mult

„Fiecare om cred că are o altă experiență și atunci eu vă pot spune doar din punctul meu de vedere. Atunci când am lucrat la o firmă japoneză, viața mea era destul de monotonă. Aveam un program fix și fiecare zi nu se deosebea de cealaltă. Acum, de când am propria afacere, o zi nu mai seamănă cu cealaltă.

Cred că acum mă apropii mai mult de viața unui român decât de viața unui japonez. Depinde foarte mult de ceea ce faci, dar japonezii muncesc foarte mult. Despre randament nu știu, dar de muncit, muncesc foarte mult”, a conchis aceasta.