În cadrul emisiunii Miercurea Neagră de pe DC News TV se aduce în discuție subiectul alegerilor europarlamentare.
PSD, PNL și AUR, pe podium
„Eu așa văd rezultatele. Nu știu exact, da eu pe astea le văd duminică seara pe 9 iunie. PSD-ul cam 30%, PNL-ul cam 20%, AUR-ul spre 20%, dar nu peste, Șoșoacă sub 5%, UDMR-ul normal, 5%.” a transmis Mugur Ciuvică, analist politic și președinte al Grupului de Investigații Politice.
USR, la limita pragului electoral
“Pe noi USR-ul cu cât ne vedeți? Lăsați-mă cu ăștia, pe noi cu hashtag cu cât ne vedeți?” a întrebat Bogdan Chirieac, jurnalist și comentator politic, care este și moderatorul show-ului de miercuri de la 12:00.
„Pe dumneavoastră? Hai să zicem 10%. Dar 10% pentru că vă văd atât de deprimat încât să vreau să vă ridic puțin morarul. Păi și ce-am zis? 50% ăștia (PSD-PNL) cu 20% AUR ne dă 70%. Cu 15% hashtag + UDMR-ul, 85%. Și restul de 15% nu mai e” a răspuns Mugur Ciuvică.
Cum se împart mandatele de europarlamentar
Potrivit legii electorale, România are dreptul la 33 de mandate de europarlamentar, care se împart proporțional cu numărul de voturi obținute de fiecare partid sau alianță politică. Pentru a intra în Parlamentul European, un partid trebuie să ia cel puțin 5% din voturile exprimate la nivel național.
Sondajele de opinie realizate în ultima perioadă arată o luptă strânsă între PSD, PNL și AUR pentru primele trei locuri. Votul va avea loc pe 9 iunie 2024, între orele 7:00 și 21:00, în același timp cu alegerile locale.