Inițiatorul ideii creării unui mini-Schengen, Georgios Stafylakis, a vorbit într-un reportaj DC News  TV despre posibilitatea ca acest lucru să devină realitate

Grecia are un mare interes ca trecerea granițelor să fie înlesnită

„Trebuie să vă spun că această idee a început din Grecia. Noi am dat startul acestei propuneri. A început dintr-un interviu… de fapt a început din biroul nostru, dar vă spun că a fost ideea mea. Așadar, am comunicat cu profesioniștii din Grecia, dar și cu cei care au putut să dea mai departe ideea, în mass-media. După aceea, a fost preluată de membrii români și bulgari ai Parlamentului European.

Cu siguranță că susținem această idee, Grecia este prima când vine vorba de interes. Vrem să facem tot ce putem pentru a realiza acest lucru și pentru a face mai ușoară circulația oamenilor în Balcani: românii și bulgarii”, a spus Stafylakis.

Problema adevărată este lipsa infrastructurii adecvate

„În multe cazuri, când sunt cozi lungi la graniță, vameșii greci, în cooperare cu autoritățile bulgare, încearcă să le dea prioritate celor care vin din Bulgaria sau România, care sunt membre UE.

Problema nu ține doar de controale, cea mai mare problemă este faptul că turismul a devenit ceva important și trebuie să avem o altă infrastructură. Vorbim de drumuri mai mari, cu mai multe benzi. Chiar dacă mâine s-ar scoate toate controalele la graniță, drumurile tot nu ar putea face față valului uriaș de oameni care vin cu mașina în mijlocul verii. Tot vor fi întârzieri. Dacă am fi acolo și am vedea, ei bine drumul nu ar putea face față la un astfel de influx. În concluzie, trebuie să lucrăm la acest lucru”, a conchis el.