Birocrația din România a încetat să mai surprindă de mult timp cetățenii, însă de această dată a fost descoperită o nouă culme a aberațiilor din interacțiunile cu statul. Întâmplarea comică a fost povestită de jurnalistul Val Vâlcu în timpul emisiunii Nod în papură de la DC News TV.
Buletinul, obligatoriu la depunerea unei cereri, dar online nu ți-l cere
„E Everestul imbecilității în birocrația românească. În cazul persoanelor cu dizabilități, de obicei merge altcineva cu o cerere la DGASPC. Omul se duce cu dosarul, fizic, și i se cere și cartea de identitate a beneficiarului. Ca să mai facă un drum, i se spune: «Dacă vreți, depuneți online». La depunerea online, nu-ți cere buletinul fizic.
Domne’, care este logica? Pur și simplu am avut un moment de black-out. Dacă trimiți dosarul pe email, e în regulă. Dacă vii tu fizic nu-ți cere buletinul tău, al celui care depune, ci în original cartea de identitate a beneficiarului. Care e logica? Ce au în cap? Cum se ajunge la astfel de aberații?”, a spus Val Vâlcu.
Principala problemă este incompetența
„Sunt două lucruri, dar principalul este incompetența crasă. În general, știi care este contabilul prost? Cel care te pune să plătești chiar și când nu e nevoie să plătești pe principiul «lasă, mă, să fie acolo, nu mă pricep dacă e bine sau nu». De multe ori este lipsa competenței, fiindcă nu e niciun regulament, nu e nicăieri vreo hârtie că-ți trebuie buletinul. E doar o cutumă”, a comentat sociologul Alfred Bulai.