Ameri Nasrin este invitata săptămânii în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, de la Spectacola și DC News. De ceva vreme, vedeta a dat platoul de televiziune pentru a se implica trup și suflet propriului proiect, iar pe viitor are mult mai multe planuri, ne povestește chiar ea. În paralel, aceasta se bucură și de o familie minunată, devenind mămică pentru prima dată în urmă cu aproximativ 8 luni de zile. Ameri Nasrin ne va povesti, astfel, cum au fost primele clipe de după naștere, cum s-a adaptat noului rol și cine a ajutat-o cel mai mult în acea perioadă.

Ea ne va dezvălui, totodată, și cum își împarte sarcinile cu soțul ei, când vine vorba de îngrijirea celui mic, urmând, ca mai apoi, să ne spună dacă este adepta parentingului modern sau nu și ce educație își dorește să-i ofere lui Nicholas.

Există și câteva lecții și principii de viață pe care Ameri Nasrin le-a învățat din propria familie și pe care își dorește neapărat ca micuțul ei să le aibă mereu în minte și în suflet, atunci când pleacă la drum, în viață.

Nu ratați Oracolul Vedetelor, de vineri, 9 februarie 2024, de la ora 19:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV.



Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.

YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201

YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania


Ne găsiți și pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/spectacola

Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en

Site: https://www.spectacola.ro/

TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola