Inspectorul șef al Inspecției Judiciare, Roxana Petcu, a subliniat într-un interviu acordat DC News importanța procedurilor precise și riguroase în desfășurarea anchetelor. În conformitate cu legislația, termenele sunt clar stabilite, iar instituția trebuie să se încadreze în acestea fără posibilitatea de prelungire, așa cum se întâmplă în instanțe.

“Domnule inspector șef, ce este foarte important în activitatea inspecției judiciare este și modul în care se fac aceste anchete. Cât durează să spun o verificare de aceasta a unui magistrat de la primirea sesizării și care este procedura?” a întrebat Laura Duță.

“Procedura este una foarte clară și este foarte strict reglementată, pentru că, vedeți dvs. noi nu avem să spunem posibilitatea pe care o au instanțele când nu au suficienți oameni să dea termene mai îndelungate. Noi nu avem această posibilitate. La noi termenele sunt stabilite clar de lege și noi trebuie să ne încadrăm în acele termene. După primirea sesizării avem la dispoziție 45 de zile să realizăm o verificare prealabilă, așa prevede legea. E un fel de procedură de filtru, dacă doriți. Acest termen de 45 de zile poate fi prelungit cu încă 45 de zile. Am ajuns la 90. Dacă se începe cercetarea disciplinară, pentru că în urma verificărilor constatăm că avem indicii de săvârșire, doar indicii. Suntem în etapă de indicii, se începe propriu-zis cercetarea disciplinară, care se desfășoară în 60 de zile, termen ce se poate prelungi cu maxim alte 30 de zile. Deci avem 90 de zile, maxim verificările, plus 90 de zile maxim cercetare, la finalul cărora se exercită acțiunea.” a explicat Roxana Petcu.