Într-un interviu recent acordat pentru DC News, Victor Ponta aduce în discuție protestele fermierilor din diverse țări europene, subliniind importanța solidarității în cadrul Uniunii Europene. Ponta evidențiază necesitatea echilibrului între sprijinirea Ucrainei și protejarea intereselor interne, subliniind discrepanțele în abordarea acestor aspecte în cadrul UE.

“Și tot la televizor am văzut protestele astea ale fermierilor în foarte multe țări din nucleul dur al Uniunii Europene: Germania cu blocarea părții Brandenburg, Franța cu blocaje, asaltul Comisiei Europe de astăzi, au dreptate sau nu au dreptate?” a întrebat Răzvan Dumitrescu.

“Normal că au dreptate, eu consider și spun de un an jumate-doi că sunt un om liber acuma ce să, de unde să mă mai dea… Domne, Comisia e Comisia Europeană a Ucrainei. Eu nu am auzit un alt subiect discutat de Comisia Europeană sau Consiliul European decât Ucraina. Dna. von der Leyen, eu cred că este președinta comisiei Europa-Ucraina. E foarte bine că ajutăm Ucraina. Da, când ajuți Ucraina, nu te gândești și la ai tăi? Ideea e următoarea: eu îmi ajut vecinul și e foarte bine să-mi ajut vecinul. Dacă a intrat un hoț peste el, Putin da. Dar nu-mi ajut vecinul în sensul că-mi las, mi las pe ai mei, îmi las familia mea să moară ca să-l salvez pe vecin. Îl întreb pe vecin bă, vreau, să te ajut, dar, vreau să te ajut fără să-i omor pe ai mei. Nu a existat nici cea mai mică preocupare la nivel european, domne, dacă vin grânele, că nu doar grânele, aici problema este dacă dublăm prețul la energie, dacă facem toate lucrurile astea, hai să-i ajutăm și pe ai noștri. E bine că-i ajutăm pe Ucraina, dar hai să… Nu domne, să-l omorâm pe Victor Orban, că nu ne lasă să ajutăm Ucraina. Și Victor Orban zice.. ajutați Ucraina dar, vreau și eu să mă ajutați și pe mine. A nu mă, pe tine nu te putem ajuta. România, că am vorbit chestia asta de mai mult cu premierul Ciolacu. Era ideea, domne, ajutăm Ucraina și e bine să ajutăm Ucraina. Hai să ne dați și nouă României și să facem drumuri, să facem porturi, să să să… A, zice stai un pic, să le dăm la aia și după aia vă dăm și vouă.” a explicat Victor Ponta.