În emisiunea recentă DC Conducem, de pe DC News, Titi Aur, instructor auto cu experiență, aduce în discuție importanța poziționării corecte a mâinilor pe volan în timpul conducției. Cu o analogie simplă, el subliniază că, deși pare că nu contează în mod evident cum ținem volanul atunci când mașina merge drept, în realitate fiecare detaliu devine crucial în situațiile speciale de trafic. Astfel, explică el, de la o simplă groapă pe drum până la evitarea unui obstacol sau controlul unui derapaj, fiecare mișcare a mâinilor poate face diferența între siguranță și pericol.

“Practic, nu contează cum ții mâinile pe volan, atâta timp cât mașina merge drept, ești cu o viteză relativ sigură. Poți să ții un deget, poți să ții o unghie, poți să ții cu genunchiul, poți să ții cum vrei. Problema se pune că, a nu se înțelege că așa trebuie să faci, problema se pune că, în orice moment poate să apară o situație specială, fie o gropiță care-ți trage de volan, de direcție, fie să sară cineva în față, fie trebuie să eviți mai mult sau mai puțin, să ocolești ceva sau mai la limită, să controlezi un derapaj. Atunci chiar contează fiecare poziție a mâinii pe volan. Deci, deci mâinile pe volan, ținute corect te ajută, te scot din această situație, bineînțeles, dacă știi și alte lucruri, dar sigur vei putea manevra volanul corect. Adică mâinile se țin la orizontala volanului. Se respectă acel un sfert de tur, jumătate de tură, trei sferturi de tură care trebuie să-ți intre reflex.” a explicat Titi Aur.