În urma interviului acordat DC News, avocatul Adrian Georgescu deschide o perspectivă fascinantă asupra cazului Ferma Dacilor. Pe fundalul unui puzzle investigativ complex, avocatul a dezvăluit că procurorul de caz a dispus trei expertize tehnice specializate, inclusiv o analiză a structurii materialelor lemnoase și o examinare a presupusei branșări ilegale la curentul electric. În lumina acestor dezvăluiri, se conturează două ipoteze principale, aducând la suprafață întrebări cruciale privind acuzațiile și posibilitatea unei implicări criminale.
“Eu am discutat și cu foștii apărători ai domnului Dinicu și cu actualii apărători ai domnului Dinicu. Există facturi referitoare la achiziții acestor materiale ignifuge, deci vorbesc și de achiziții, vorbesc și de faptul că aceste materiale au fost folosite în perioada în care se efectuau lucrări inclusiv la mansardă. Da, și vedeți dvs. acuma, treptat, treptat, lucrurile încep să se excludă una pe alta și ajungem la practic cele două ipoteze, pentru că aici, la momentul de față, dacă nu mă înșel, joi săptămâna trecută, ni s-a adus la cunoștință că procurorul de caz a dispus efectuarea în cauza a trei expertize tehnice de specialitate. Este vorba despre două expertize care urmează să se efectueze la nivelul Institutului Național de Expertiză Criminalistică București. În concret, o expertiză fizico-chimică care să analizeze structura materialului lemnos. Da, proba este previzibilă, în sensul în care se urmărește a se dovedi dacă materialul respectiv era impregnat sau nu era impregnat cu acea soluție ignifugă sau nu pentru a se construi sau a se întări acuzația procurorului sau probabil a se merge pe alt raționament. A 2-a expertiză este o expertiză pe parte de electricitate și care are legătură de acel episod ce ține de acuzație în care s-a susținut că dl. Dinicu ar fi fost branșat ilegal da la curentul electric și probabil se urmărește a se stabili cu certitudine dacă într-adevăr discutăm despre o supraîncălzire a conductorului electric, cauză care are la bază izbucnirea incendiului. Și mai este o a 3-a expertiză dispusă de procuror, care urmează să facă tot la sediul Institutului Național de Expertize Criminalistice, dar cu privire la toate aceste substanțe folosite ca și materiale de construcții, probabil tocmai pentru a se stabili posibilitatea sau să explice forța de propagare a focului și evident dacă există sau nu există, o mână criminală acolo sau nu.” a declarat Adrian Georgescu.