„Avem resurse suficiente pentru a trece cu bine de acest sezon rece? În condițiile în care ne-am putea confrunta cu temperaturi la fel de scăzute în perioada următoare”, a întrebat Mihai Ciobanu, redactor-șef DC Business, în emisiunea Totul despre bani de la DC News TV.
„Avem o cantitate de gaze în depozite cam de trei ori mai mare decât aveam în mod obișnuit în această perioadă. Avem un consum cam cu 20% mai mic decât în alți ani în această perioadă. Deci, ca atare, aceste elemente mă fac să spun că nu ar trebui să existe nicio problemă în alimentarea cu gaz.
Bineînțeles, nu putem să exceptăm anumite accidente care ar putea să apară, dar în rest sistemul energetic nu ar trebui să aibă de suferit, exceptând potențiale accidente care ar putea să apară din cauza schimbărilor de vreme, intemperiilor sau altor probleme”, a fost răspunsul lui Dumitru Chisăliță.