În cadrul interviului acordat publicației DC News, Comisarul-șef Cătălin Mihai, șeful Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Poliției Capitalei, dezvăluie eforturile susținute ale forțelor de ordine în pregătirea polițiștilor pentru situații de intervenție la volan.
“Merg polițiștii la partea de pregătire auto, avem un poligon în Sectorul 3.” a transmis Comisarul-șef Cătălin Mihai.
“Absolut toți merg?” a întrebat Laura Duță.
“Da, pe toți polițiștii îi prindem în cursul ăsta, pe partea de auto, fiind vorba de autoturisme de binom, aici n-am reușit să-i prindem încă pe toți, dar suntem în stadiu de a acoperi absolut toți polițiștii din cadrul operativ care se urcă pe mașini din cadrul Poliției Capitalei și acolo și eu personal, prima oară am crezut că, eu conduc de la 18 ani, deci sunt o grămadă de ani în urmă, m-am suit, iar când calci pedala și începi să execuți manevre în viteză îți dai seama că nu ești atât de șofer pe cât pari. Și exercițiile acestea și felul în care ți se explică, băieții de la noi au o experiență foarte bună pe partea asta. Avem cred că printre cei mai buni instructori din țară. Avem instructori care au fost și la cursuri în străinătate. Chiar de curând s-a întors un coleg din Ungaria, focus pe motocicletă.” a explicat șeful Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Poliției Capitalei.